Cinema-Edu ediția a 5-a: 9 filme de artă pentru 7000 de liceeni români

Adaugat de Diana pe . in categoria Cinevorbim

Cu puțin înainte de finalul anului școlar, Cinema-Edu  a încheiat cu succes cea de-a 5-a ediție a sa, începută în luna februarie. Unul dintre cele mai complexe programe naționale de educație alternativă, Cinema-Edu a reușit să le facă cunoștință liceenilor români cu opt filme de artă, între lunile februarie și iunie 2015, în cadrul a 90 de evenimente susținute în capitală și în alte cinci orașe din România.

Filmele alese pentru elevi sunt caracterizate de stiluri estetice și regizorale distincte, cuprind acțiuni situate în diferite epoci și personaje din diverse medii sociale, încurajând dezbaterile pe subiecte educative și familiarizându-i pe adolescenți cu o serie de noțiuni de limbaj cinematografic.  Selecția Cinema-Edu cuprinde pelicule premiate, care se bucură de recunoaștere internațională, iar vizionarea lor completează cultura generală a elevilor.

Profesori din 30 de licee din București  au participat la această ediție și au îndrumat peste 3000 de elevi către cinematografele care ne-au găzduit evenimentele.

Alte 40 de licee din țară s-au implicat în proiect atât în săptămâna Școala Altfel, cât și în timpul Caravanei Cinema-Edu, care a călătorit în lunile mai și iunie în Ploiești, Craiova, Mediaș, Târgu-Mureș și Roman. Astfel, peste 4000 de tineri spectatori s-au bucurat in 15 localități din țară de 45 de evenimenele cinematografice organizate pentru ei.

În fiecare an, Cinema-Edu aduce profesioniști din domeniul cinematografiei , dar și specialiști din alte domenii care să deschidă și să îndrume dezbaterile liceenilor. La ediția a 5-a, Cinema-Edu, printre invitații dezbaterilor Cinema-Edu s-au numărat criticul de film, Florin Barbu, regizorii Eva Pervolovici și Vlad Trandafir, actrița Carmen Lopăzan,  artistul grafic Alexandra Șoldănescu și Anca Ghinea, creative manager Intuitext.

Cele 9 filme prezentate liceenilor anul acesta au fost: ”Vandal” (r. Hélier Cisterne), „La lengua de las mariposas”(r. José Luis Cuerda), ,„Couleur de peau: Miel” (r. Laurent Boileau), ”Ida” (r.Pawel Pawlikowski), câștigătorul premiului Oscar pentru cel mai bun film străin în 2015, ”Marussia”, debutul în lungmetraj al Evei Pervolovci, ”În căutarea lui Superman” (r. Karzan Kader), ”Phoenix” (r. Christian Petzold) – o poveste de la finalul celui de-Al Doilea Război mondial, ”Timbuktu (r. Abderahmane Sissako), un film despre diferitele fețe ale fanatismului religios, recent lansat pe marile ecrane și nu în ultimul rând filmul francez ”Grand Central” (r. Rebecca Zlotowski).

În urma dezbaterilor, liceenii s-au declarat interesați de teme precum descoperirea identității personale, războiul, familia și au fost curioși să afle mai multe despre ”cum se face un film”, de la procesul de scriere a scenariului până la producția și distribuția lui. Tinerii au considerat că dezbaterile i-au lămurit

 

asupra unor secvențe, au ajutat la decodificarea titlurilor de film, a personajelor, dar și a contextului istoric și geografic (Al II-lea Război Mondial, Polonia anilor ‘60, Berlinul anilor ’50, Palestina,  Irakul anilor ‘90, Mali).

Filoteia, elevă dintr-un liceu din Ploiești ne-a scris că : „Discuția de după film mi-a clarificat anumite nelămuriri. Mi-ar plăcea să asist la asemenea discuții după fiecare film văzut.”, iar un elev din Craiova, Alexandru, a fost „impresionat de varietatea posibilităților de înțelegere a unei povești cinematografice”.

Cinema-Edu oferă o alternativă la educația formală și dorește să familiarizeze publicul tânăr cu filme din patrimoniul mondial, susţinând discuţii şi dezbateri pe baza unor pelicule apreciate la nivel internațional. Evenimentele Cinema-Edu au loc încă din 2010, iar prin acestea, Asociația Culturală Macondo a reuşit să dezvolte cel mai complex proiect de educaţie cinematografică și socială din România, în care liceenii  își dezvoltă în mod interactiv spiritul creativ și critic.

Mai multe informații despre filme si despre edițiile anterioare ale proiectului Cinema-Edu  sunt disponibile pe site-ul www.cinema-edu.ro

Proiect finanțat de CNC

Sponsor principal: Romgaz

Parteneri: Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova,  Inspectoratul Școlar al județului Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Primăria Municipiului Mediaş, Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret Mediaș, Primăria Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Târgu-Mureş, Primăria Municipiului Roman, Clorofilm, ECDL, Asociația K’ARTE, Fundația Comunitară Prahova, Fundația Comunitară Mureș.

Cinema Elvira Popescu, Institutul Francez, Institutul Cervantes, ArCuB, Muzeul Național De Artă Contemporană, Cercul Militar Național,  Club Cinema Twins Ploiești, Biblioteca Județenă Alexandru și Aristia Aman, Cinema Mediensis, Cinema Arta  Târgu-Mureş, Colegiul Național Roman- Vodă.

Parteneri media: Kiss Fm, TVR Craiova, Radio RomaniaTârgu Mureș, Mediaș News, Wyl TV, Alege TV, Nova TV, TvOnline 24 Roman, Radio Prahova, Radio Sud,  Telegrama de Prahova, Gazeta de Sud, Zi de Zi Mureș, Observatorul Prahovean, Mediaș Info, Craiova.ro, I love Mediaș, Ziarul Metropolis, Cafe Gradiva, Psihoo.ro, CinemaRx, Cinefan, AaRC, Societatesicultura.ro, SuntParinte.ro, Didactic.ro, AmDoar18Ani.ro.

Comentarii