Cum poate un elev să se concentreze mai ușor asupra activităților de învățare?

Publicat de Diana în data de . Publicat în Cinevorbim

Din ce în ce mai mulți copii se confruntă cu probleme în a-și menține, pe o anumită perioadă mai lungă de timp, concentrarea asupra activităților educative pe care le desfășoară.

De ce? Fie se plictisesc repede, fie se lasă distrași de alte activități care li se par mai interactive, fie nu știu cum să își organizeze corect activitățile curente.

În acest caz, este important ca atât părinții, cât și cadrele didactice să acorde importanță acestui aspect și să-i ajute pe copii să-și mențină atenția vie cât mai mult timp.Psihopedagogii atrag atenția asupra contextului în care copiii nu dau dovadă de “suficientă” concentrare. Ei recomandă ca lecțiile să fie captivante și prezentate într-o manieră interactivă. De asemenea, pe parcursul lecțiilor este important să se facă demersuri constante de captare a atenției, nu doar la începutul lor.

Luciana Terente, Specialist Educațional INTUITEXT consideră că „este vorba de un efort comun în a-i ajuta pe elevi să fie concentrați, atenți și disciplinați atunci când învață. Este important ca părinții să-și înțeleagă copilul și mai ales să observe ce anume îl distrage de la învățare (surse exterioare dar și interioare, precum ar fi anumite convingeri, preocupări sau probleme). În același timp, să punem punctul pe I și să spunem că și conținutul pe care trebuie să-l învețe e important să fie prezentat atractiv, accesibil, ușor de înțeles și să prezinte abordări actuale. Elevii de astăzi, mai ales cei mici, au nevoie de cunoștințe oferite aproape ca într-o poveste, și nu doar de o lecție clasică. Iar elevii mai mari, de gimnaziu și liceu, trebuie antrenați în explorare, astfel încât studiul să devină o aventură a cunoașterii care să îmbine deopotrivă munca susținută și, de ce nu, învățarea interactivă, oferită de tehnologia actuală.”

Iată un infografic care prezintă câteva idei pentru îmbunătățirea atenției în situații de învățare.

 

 

 

Elevii se pot concentra asupra unei sarcini de învăţare (care presupune un efort voluntar) între 20 şi 35 minute.

Atunci când un elev își concentrează atenţia asupra unei sarcini mai dificile, aceasta poate fluctua, în funcţie atât de interesul  faţă de subiect, cât şi în funcţie de efortul depus.

Există și platforme educaționale prin care elevii pot învăța prin materiale audio-vizuale, simulări, teste interactive. În acest caz, atenţia poate fi mult mai uşor menţinută pentru mai mult timp, datorită nivelului crescut de motivaţie, interacțiune, diversitate.

Cum să se concentreze asupra activităților de învățare?

Elevul poate începe prin a elimina lucrurile care îi distrag atenţia: telefonul, rețelele de socializare la care mulți elevi au cont. Organizarea biroului este la fel de importantă și necesară, pentru a avea aproape tot ce îi trebuie la îndemână și a nu aglomera spațiul de lucru cu obiecte inutile, care distrag atenția. O listă cu toate lucrurile pe care le are de făcut pe ziua respectivă îi va fi sigur de ajutor. Stabilirea unui calendar zilnic cu intervale de timp în care să se ocupe doar de anumite materii sau de anumite teme (de preferat câte una), ar ajuta la organizarea activităților.  Evitarea a ceea ce se numește multitasking (să faci mai multe activităţi în acelaşi timp). Atenţia este concentrată pe schimbarea rapidă a activităților şi copilul nu ajunge, de fapt, să se concentreze cu adevărat pe niciuna. Deși trăim timpuri în care există tot mai mulți factori care pot perturba concentrarea, există și soluții, unele simple și ușor de implementat.

 

 

 

Premiile de excelență IER

Publicat de Diana în data de . Publicat în Cinevorbim

Institutul European din România (IER) a acordat Premiul de Excelență pentru promovarea Industriilor Culturale și Creative în spiritul valorilor europene proiectelor: Gazeta Matematica-Ediție Electronică și Seria Geometrie între joc și nota 10.

Ediția cu numărul șase a Premiilor de Excelenţă IER pentru promovarea spiritului şi valorilor europene a fost dedicată proiectelor și inițiativelor care sprijină și promovează sectorul Industriilor Culturale și Creative. În cadrul festivității de premiere IER, proiectele INTUITEXT: Gazeta Matematica – Ediția Electronică și Seria Geometrie între joc și nota 10 au primit Premiul de Excelență pentru promovarea Industriilor Culturale și Creative în spiritul valorilor europene.

Seria Geometrie între joc și nota 10 este un produs care se adresează elevilor din clasele a VI-a şi a VII-a. Lecţiile de geometrie îmbină învăţarea interactivă cu jocurile, cele cinci volume acoperind principalele capitole din materia de geometrie.

Gazeta Matematică-Ediție Electronică reunește colecţia integrală a revistei Gazeta Matematică din perioada 1895-2010. Alături de Societatea de Științe Matematice din România ne-am bucurat să prezentăm pasionaților de matematică peste 63.000 de pagini ce cuprind peste 96.300 de probleme şi articole matematice structurate după numărul şi data apariţiei, titlu, domeniu tratat sau autor.

Înscrieri pentru proiecții de film gratuite și workshopuri pentru profesorii de liceu!

Publicat de Diana în data de . Publicat în Cinevorbim

 

Asociația Macondo a lansat pe data de 15 septembrie platforma online www.filmepentruliceeni.ro, unde cadrele didactice se pot înscrie la proiecții gratuite de film și workshopuri în cadrul proiectului „Filme pentru liceeni”. Înscrierea va fi posibilă până pe data de 15 octombrie 2015.

Astfel, profesorii de liceu vor putea viziona împreună cu elevii șase filme de artă pe parcursul anului școlar 2015-2016 în diferite cinematografe și spații culturale.

În București, elevii și profesorii sunt invitați să vizioneze filmele la cinema Elvira Popescu și Spațiul Public European. Pentru fiecare film proiectat, Asociația Culturală Macondo, organizatoarea proiectului, va susține un workshop dedicat pentru primele 50 de cadre didactice care completează formularul de înscriere pe website.

Workshop-urile, disponibile doar în București, vor exemplifica metode practice pentru utilizarea filmului ca metodă de predare. Proiecțiile de film au loc și în următoarele 12 localități din România: Timișoara, Râșnov, Corabia, Caracal, Moinești, Moreni, Slobozia, Slatina, Toplița, Târgoviște, Râmnicu-Vâlcea și Giurgiu.

Selecția de filme include producții internaționale recente, apreciate de critici din toată lumea. Cele șase filme abordează stiluri cinematografice și teme sociale diverse. Selecția cuprinde următoarele titluri: “Keep Rollin/Vielen Dank Fur Nichts” (2013), regizat de Stefan Hillebrand și Oliver Paulus, “Keeper” (2015), în regia lui Guillaume Senez,  „Mustang” (2015), regizat de Deniz Gamze Ergüven,  „La vie en grand” (2015) în regia lui Mathieu Vadepiedm, animația  “The Boy and the Beast” de Mamoru Hosoda și “Louder than Bombs”(2015) de Joachim Trier. Filmele alese au obținut premii importante, precum Europa Cinemas Label la Festivalul de la Locarno (Keeper),  Europa Cinemas Label la Festivalul de la Cannes (Mustang), sau premiul criticii la Festivalul Internațional de Film Norvegian (Louder than bombs).

Profesorii care se înscriu în proiect au șansa de a vedea aceste filme, în premieră în România, împreună cu elevii lor, pot participa la workshop-uri și pot aplica Ghidul Educativ în sala de clasă.

Astfel, elevii sunt invitați să descopere nu numai elemente teoretice de cinematografie, dar să dezbată și subiecte precum egalitatea de gen, planificarea familială sau incluziunea socială.

Sub sloganul „Filmele bune se cunosc din școală”, scopul proiectului „Filme pentru liceeni” este de a crește gradul de cultură cinematografică și de a promova educația prin film în școlile din România. Asociația Culturală Macondo împreună cu partenerul său elvețian, Asociația Lanterna Magică, vor pune la dispoziția participanților un plan de lecții pentru predarea de noțiuni cinematografice și sociale la sala de clasă, după vizionarea filmului. „Materialele realizate de noi sub forma unui Ghid Educativ vor demonstra cum prin diferite metode, de exemplu,utilizarea extraselor de film sau jocurile de rol, elevii pot învăța să privească critic un produs audio-vizual.”, declară Diana Cercel, coordonatorul proiectului. Planurile de lecții precum și extrasele de film vor fi disponibile gratuit pentru profesori pe site-ul www.filmepentruliceeni.ro.

Proiectul „Filme pentru liceeni” este susținut de Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice, Inspectoratul Școlar București, Casa Corpului Didactic București, Reprezentanța Comisiei Europene în România,Direcția Municipală Pentru Cultură, Învățământ, Sport și Tineret Slobozia, Casa Corpului Didactic Ialomița, Casa Corpului Didactic Olt, Inspectoratul Școlar Județean Harghita, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița,Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu,  Inspectoratul Județean Școlar Ialomița,Inspectoratul Școlar Județean Olt, Casa Corpului Didactic Dâmbovița.

Proiectul „Filme pentru liceeni” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeana extinsă.

Despre organizatori:

Înființată în 2007,  Asociația Culturală Macondo deține o experiență considerabilă în dezvoltarea de proiecte în domeniul cultural, cu precădere în cel cinematografic, dar și în distrubuția de filme de artă pe piața din România.

Lanterna Magică este un club internațional de cinema pentru copii, fondat în Elveția, cu o existență de peste 20 de ani. Obiectivele sale constau în încurajarea tinerelor generații în studiul culturii cinematografice și în oferirea de instrumente pentru a înțelege imaginile cu care ei interacționeazăzi de zi.

Proiectul este promovat și susținut de partenerii media: Kiss FM, Kiss TV, Femeia, Revista Ioana, Femeia de Azi, www.parinti.comwww.femeia.ro, www.revistaioana.ro, www.renne.ro, Cinemagia, Observatorul Cultural, Super Bravo Girl, Revista Știință și Tehnică, Revista FiLM, Revista LZR, www.suntparinte.ro, www.edu-news.ro, www.examenultau.ro, Cinema RX, Historia, www.aarc.ro, www.cafegradiva.ro, www.movienews.ro.

 

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați:

Diana Cercel, Project Manager

Telefon: 0723.234.005

Email: diana[at]asociatiamacondo[dot]ro

https://www.facebook.com/filmepentruliceeni

http://filmepentruliceeni.ro/