Dom’ Profesor “Filmul”

Publicat de Sergiu în data de . Publicat în Tu despre Cinema-edu

Aştept de multă vreme un astfel de proiect!

Personal am lucrat ani de zile folosind filmul ca instrument de predare la facultate sau în alte proiecte cu studenţii. Consider că filmul este un instrument de educaţie inepuizabil: odată ce este pus în mijlocul unor elevi discuţiile devin brusc interesante, atmosfera se schimbă complet, fiecare vrea să spună ce i-a plăcut din film, ce a înţeles din el sau ce alt film a văzut cu aceeaşi temă.

Cinema-edu se intoarce!

Publicat de Sergiu în data de . Publicat în Cinevorbim

cinema-punct-edu

Anul trecut, Asociaţia Culturală Macondo lansa proiectul Cinema.edu, primul proiect de educaţie cinematografică adresat elevilor de toate vârstele. Pentru că s-a dovedit a fi un adevărat succes (peste 3.000 de elevi au vizionat filmele din cadrul proiectului), Cinema.edu revine în 2012 cu o nouă ediţie. 

Săptămâna viitoare, pe 20 februarie, se va da startul celei de-a doua ediţii a proiectului de educaţie socială prin film, Cinema.edu. Spre deosebire de anul trecut, ediţia din acest an se adresează elevilor de liceu, clasele IX-XII, din Bucureşti şi câteva dintre oraşele din sud şi sud-est (Ploieşti, Piteşti, Slobozia, Craiova, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Bârlad, Giurgiu, Constanţa, Mioveni, Slatina, Brăila şi Corabia) şi se va defăşura pe parcursul întregului an.